Declarația ONU care îngrijorează toată Europa. Șansele izbucnirii unui război nuclear, din ce în ce mai mari

de: Vasile Mirabela
25 05. 2022

ONU vine cu o declarație îngrijorătoare. Organizația nu exclude varianta potrivit căreia Moscova ar fi în stare să folosească armenele nucleare în Ucraina.

Ce spune ONU despre războiul din Ucraina. Mișcarea pe care Rusia ar putea să o facă.

Președintele Direcției pentru Coordonarea Asistenței Umanitare de Urgență al Oficiului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) a a venit cu această precizare în timpul unui discurs recent.

„Perspectiva unui conflict nuclear, cândva de neconceput, este acum din nou de domeniul posibilității”, a declarat acesta.

Ramesh Rajasingham a adăugat încă o listă lungă de probleme pe care Ucraina le are din cauza războiului. Printre acestea se numără case distruse, spitale și instituții de învățământ, lipsa apei, alimentelor, medicamentelor și lipsa accesului la electricitate, 12 milioane de persoane strămutate.

Totodată, oficialul a adus în discuție și creșterea prețului combustibilului și produselor alimentare în întreaga lume. Acesta este și rezultatul războiului, deoarece lanțurile logistice au fost întrerupte. Moscova încă blochează porturile și nu permite scoaterea cerealelor ucrainene.

„Toate acestea îi lovesc cel mai mult pe cei mai săraci, crescând suferința și punând germenul unei instabilități politice și al tulburărilor viitoare în întreaga lume, cu impact direct asupra protecției populației civile”, a rezumat Rajasingham, potrivit Unian.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a vorbit despre faptul că Rusia ar putea folosi arme nucleare împotriva Ucrainei în viitor. Și vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a amenințat țările occidentale cu un război nuclear.

Pe de altă parte, o fostă consilieră de informații la Casa Albă spune că aceste amenințări ale Rusiei va putea duce la creșterea cererii de arme nucleare pe plan global.

„Problema nucleară ar trebui să îngrijoreze pe toată lumea, pentru că Putin practic transmite tuturor țărilor: Aveți nevoie de arme nucleare. Deci toată povestea non-proliferării este aruncată pe geam, pentru că este foarte clar că motivul pentru care noi nu mergem peste Rusia cu tot ce avem la îndemână este că ei au arme nucleare și că el (Putin – n.r.) spune că e gata să le foloseaască”, a declarat Fiona Hall la BBC.